Istoria Valdo

Prosecco Valdo este asemeni unei poezii îmbuteliate. Istoria, rădăcinile și trecutul unui prosecco îi conferă acestuia traiectoria viitorului său .

Povestea „Valdo Prosecco” începe în anul 1926, când un grup de vinificatori din Valdobbiadene decid să se unească, creând astfel, o societate de vinuri spumante indreptata mai ales catre Prosecco Superiore și Cartizze.

O creștere remarcabilă a calității se creionează la începutul anilor ’20, când compania a fost cumpărată de către familia Bolla din Verona și i-a fost schimbat numele în „Valdo Spumanti”. Schimbarea a reprezentat o nouă etapă în dezvoltarea companiei, constatându-se un apogeu care a fost condiţionat în mare parte de evoluţia intensă a calității strugurilor și a grijei excesive pentru podgoriile din zona superioară a Valdobbiadenei.

Prosecco Valdo capătă astfel o selectivitate aparte, manifestându-se în toată amploarea, reușind nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi să ne „toarne” în fiecare pahar – istoria și valorile unui spumant aromat și memorabil.

Numele “Valdo Prosecco” devine rapid un ambasador veritabil în întreaga lume, reprezentând cu impecabilitate zona de unde își are rădăcinile. Caracterul, personalitatea și originalitatea Valdo îi adaugă acestuia maleabilitatea de a se asorta cu bucătăria italiană.

Poate fi savurat în timp ce gătești o salată de caracatiță, cu abilitățile tale de Master Chef.

Mai jos, vă prezentăm rețeta :

Timp de preparare : 10 min 
Timp de gătit : 40 min.
Dificultate : medie.

Pentru 4 persoane.

 Ingrediente :

  • 1 kg de caracatiță-250 g de cartofi
  • ulei de măsline (40 ml)
  • oțet alb
  • suc de lămâie
  • 1 legătură de pătrunjel
  • sare
  • piper

Mod de preparare : Se curăță caracatița prin eliminarea intestinelor, ochilor și ciocului. Se spală bine sub un jet de apă rece, apoi se pune într-o oală cu apă și sare, și se așează la fierbere pentru o jumătate de oră. Se curăță cartofii, se taie în cuburi și se fierb în apă sărată și ușor acidulată cu oțet alb. Se scurge caracatița și apoi se taie în bucăți. Atunci când cartofii sunt fierți se amestecă cu caracatița. Se condimentează cu sare, suc de lamaie, ulei de masline, patrunjel tocat si piper.

Poftă bună!

Valdo poate scrie povesti de iubire si pasiune despre noptile tarzii, aproape interzise pentru restul lumii. Poate desena amintiri la geamul pe care cade ploaia violent si corupt.

Cu un pahar de prosecco in mana, poti vorbi cu tine ore in sir in fata oglinzii. Se pot scrie file de carte, indraznete si fara perdea.

Gătim împreună „paste al dente”
…bem Prosseco di Valdo.
– Iubite, bine ai venit !
Deschide-mi cămașa ușor,
pune un jazz și apasă repeat.

Articole Similare