Crama Valdo cultiva struguri in centrul zonei DOCG Valdobbiadene Prosecco Superiore de 80 de ani, innobiland-o astfel cu pasiune, dedicatie si talent in arta viticulturii. Dragostea multor generatii pentru domeniul oenologiei a dus la succesul fulminant al vinului Prosecco pe plan mondial, acesta concretizandu-se in numeroase distinctii primite an de an. Prosecco Oro Puro, este, asa cum poti deduce din numele sau, „aur pur” pentru prietenii vinurilor de calitate. Este un vin simplu, dar elegant, cu aciditate echilibrata cu dulceata. Un produs de top al zonei din care provine, cu arome florale si fructate, intre care distingem marul, para, prajitura cu lamaie si ceva note de piper verde. Usor, fresh si soft pe palat, cu postgust crocant si floral. O alegere potrivita pentru o cina festiva!

 

CE SPUN PASIONATII DESPRE ACEST VIN:

Iata un Prosecco care arata de ce sunt capabile cu adevarat aceste vinuri, fara sa para vreo clipa fortat sau foarte iesit din tipare. Pur si simplu prospetimea e mai ridicata decat la un exemplar obisnuit, atat in arome cat si in gust. Care gust e foarte fin, echilibrat si are un final peste medie. Sticla se termina cat ai zice “paste cu sos alb”. Sau “peste”.

(Sorin Stelian, Pasionat de vinuri – Data degustarii: Iun 2015)

 

Valdo Oro Puro este, probabil, cel mai reusit Prosecco incercat de subsemnatul pana acum. Un spumant care vine cu arome precise de fructe albe si subtonuri mineral-tonice care ofera o superba senzatie racoritoare. Bine definit la nivel gustativ, cu o aciditate sustinuta dar care nu acopera paleta aromatica nici o clipa. Puternic dar si elegant in acelasi timp, poate juca impecabil rolul unui aperitiv perfect.

(Ciprian Haret, Pasionat de vinuri – Data degustarii: Iun 2015)

 

Se incalzeste afara si nu cred ca e nimic mai placut decat un spumant bine frapat pentru a combate arsita. Bine, sunt exceptate de la aceasta regula persoanele care sunt cu masina sau cele iremediabil pasionate de bere. Totusi, daca cititi aceste randuri, inseamna ca, probabil, nu faceti parte din categoriile de mai sus. Prin urmare, va recomand acest spumant din regiunea italiana Valdobbiadene, produs prin refermentarea in tancuri de inox a vinului obtinut din soiul Glera. Rezultatul acestui proces este un Prosecco de o culoare galben pai, cu nuante verzui si cu o perlare delicata. Nasul vinului este dominat de soc, flori de tei si note minerale. Corpul este elegant, cu o buna aciditate ce compenseaza fara efort micul rest de zahar. Gustul este liniar, cu mere verzi, corcoduse si cirese albe. Postgustul proaspat, citric si putin dulceag ne lasa o buna impresie generala si un iremediabil chef de a mai bea un pahar.

(Razvan Avram, Pasionat de vinuri – Data degustarii: Iun 2015)